Sa vorbim despre necunoscuti...sa le spunem fara ocolisuri si privindu-i fix in ochi ca sunt extraordinari, ca ne ajuta sa transformam linia asta dreapta si apatica din fata in ceva halucinant si proaspat, ca nu trebuie sa ne cunoasca trebuie doar sa ne doreasca...sa fie socati de noi, sa-si piarda increderea si orgoliul si timpul liber...sa asude noptile si sa consume mult vin rosu pentru a te saruta...in ameteala sa realizeze ca le-a rasarit iar soarele langa tine...
Sa nu incercam niciodata sa intelegem un necunoscut...doar sa-l vrem, sa nu ne dorim mai mult sau mai putin ci doar ce avem, sa vorbim putin si sa spunem tot...sa ne limitam la noi...sa-i innebunim....necunoscutii te pot salva...necunoscutii sunt acea doza de stare euforica pe care oricine ar trebui sa si-o permita...
Si cel mai important lucru e sa nu uitam niciodata ca oricand iti poti gasi necunoscuti, figuri vii si normale ce te caracterizeaza fara sa stie, ce te transforma fara sa realizeze...pana intr-o zi cand raman acolo...si nu vor sa plece, incep sa te cunoasca precum la inceput nu te cunosteau...incep sa fie acolo in libertatea ta, incep sa fie sinceri, si sa meraga pe strada tinandu te de mana...
Cine esti tu? Si de ce-mi faci asta? Cine a hotarat ca daca nu cunosti pe cineva, nu poti sa ai asteptari, cine a zis ca nu poti sa fi dezamagita de necunoscuti, cine a zis ca intr-un an ma cunosti si intr-o zi ma uiti....cine a distrus lumea necunoscutilor?
Strainul acela sunt eu, in fiecare amanunt al meu pe care mi l cunosc dar nu mi l recunosc, in fiecare purtare gresita, agatata de constiinta, in fiecare moment cand lumea asta devine mai mica.
Orice dezastru natural in universul macinat de straini e o infrangere personala...si poate ca la final si necunoscutii trebuie sa se cunoasca...
....sunt propriul necunoscut!

Dialog

Ti am spus sa scrii…o sa ajung sa nu te mai suport nici eu….iti vad ochii tristi mereu ca si cum s ar fi agatat de genele tale cele mai graznice intamplari, cele mai teribile momente…lasa-le sa treaca…nu conteaza nici unul dintre toti cei ce nu vad frumusetea….contez doar eu si cum tu devii palpabila cand iti descurc parul de vant.

Mi ai spus sa scriu…cand ma lovesc mereu de singuratate te am pe tine si ma trimiti sa ma cunosc…sa mi amintesc ca in indiferenta unora am uitat unde mi sunt locurile….in orasul asta ocupat pe deplin de amintiri….si incep sa le caut pe stradute mici si vechi, stropite de vin si betie…udate de lacrimi si pline de zambete….

Uneori ma prefac in altcineva si incerc sa ma privesc…si e normal sa treaca…totul trece…cineva a inventat regula de baza si acum toti trebuie sa o urmam spre a ne consola…dar unde este acest capat de drum al lui “o sa treaca’ nimeni nu stie….

“Stai linistita, esti draguta…nu trebuie sa ai probleme cu increderea in sine!”..dar nu simtea ca eu vreau sa fug de “o sa treaca”, ca eu vreau sa stie cum e sa te arunci in gol…

Si ma gandesc iar la tine…cum stii tu ca viata ta o sa fie a ta..si o sa ti apartina fiecare secunda…de ce trebuie sa stii tu tot? sa ma aduci cu picioarele pe pamant? sa mi spui cand gandurile mi se incurca in detalii mici ca picaturile de ploaie? sa ai grija de mine?

Ai terminat?..Mai scrii, mai scrii?...imi macini marunt sentimentele…e aproape incredibil cum poti sa ma cunosti asa de bine…imi mai scrii multe despre cat de singure iti sunt iluziile si despre cum mereu cand te pierzi vii la mine sa te regasesti?...imi mai povestesti multe despre cum idealista din tine a incercat sa schimbe un tudor si a pierdut, imi mai amintesti cum inchizi ochii si ii vezi mainile …si mirosul….deja stiu tot …deja simt tot…si o sa plang…uite vezi ce ai facut? copil nebun care se joaca de a iubirea.

Tu de ce nu mi scrii niciodata..poate ca ar fi cea mai frumoasa fraza pe care as citi o…motto ul meu in viata…momentul ala al zilei pe care vrei sa l pastrezi doar al tau..straduta din acest oras care vei stii mereu ca e doar a ta…ar incepe sa se clatine singuratatea…

Eu iti stiu tot..nu e nevoie sa ti scriu..pentru ca tu imi stii tot…

Nu vrei sa mi zambesti?…pentru noi!

Fluture intors

Stii cum e sa gresesti?..stii?..sa ai un pacat mare si greu de care sa te impiedici...sa nu poti sa te ridici si sa simti peste tot mainile lui cum te ating si te trimit si te lovesc de soare…Sa ti visezi buzele lipite de ale lui si sa i simti tot trupul sarutandu te si rasuflarea ametindu ti ceafa....si fata alba golita de vinovatie....si sa vrei doar atat...sa stai intinsa cu capul in jos...agatandu ti ghinionul pacatului si agonia placerii..si el sa ti imoaie pielea cu degetele, sa te striveasca acolo....sa ti intoarca lumea cu sus-ul in jos...si sa fi a lui!

Din cand in cand zambeste...si se apropie de tine ca intr o amenintare...si ti dezgoleste umarul si amplifica chinul...nimic nu e intamplator...nici bataia inimii...ce il cheama...pacatul te mangaie cu limba in josul gatului..si geamatul vocii e doar din vina placerii...

Pentru doua secunde nu ai mai fost aici...lumea e diferita cand o privesti invers...si cand parul ravasit iti alungeste visul...cand trupul lui te tine sa nu cazi..pentru ca sunteti uniti acum. In spatele tau..sau deasupra ta..in lateralul tau sunt doi ochi tristi si o gura flamanda!

Cineva te vrea! Cineva vrea sa se piarda in tine si sa ti ofere la final un mic univers intors pe dos...in care cerul iti cade in ochii...si norii de gadila cu mirosul...Da...pentru ca norii uneori miros a extaz...pt ca norii miros uneori a nebunie....si pentru ca e un strain ascuns in norul de deasupra mea..si parul lui ajunge pana la mine..in bucle...si cineva chiar il vrea.
Acum am gresit...si stau inca invers...un fluture intors ce te priveste in cerul gurii si ti numara stelele si norii...

Si pacatul il port la mana stanga!

Fusta mea scurta…

...Si iar ne certam…imi simt nervii cum se intind ca un elastic si ma intreb cand o sa cedeze…cand nu o sa te mai scuz doar pt ca asa esti tu…Am auzit ca si stelele plang acolo sus si uneori ma simt ca ele..din ochiul lor mi se naste durerea...si ne oprim...nu ne mai certam...
As vrea sa stii cum e sa te amesteci in tine si sa ti fie teama sa iesi afara...sa stii cine esti si sa te simti cald in pielea ta dar sa vezi cum ochii celorlati te doboara...si ce daca e prea scurta fusta mea, e nesfrasita teama...nu vreau pe nimeni...am deja....vreau sa cred ca am deja!
Si stiu cuvintele tuturor...le am auzit , le am ascultat, am simtit o data cu ei..oamenii ce mi umplu golul din viata goala...sunt tristi, fraieri, prostuti, timizi..si toti imi povestesc mie cum li se nasc si cum mor amintirile...si eu stiu deja cuvintele mele..
Ma apuca uneori cineva de mana stanga si mi spune sa fug departe..eu si fusta mea scurta...macar de as avea curajul...cel putin steaua mea ar fi eliberata....si eu n as mai fi in stare decat sa stau si sa o privesc zambind...si mi as dori sa fi acolo...
Nu ma suport sa stiu ca fiecare zi e acceasi..si stiu ce culoare iti au ochii si cum e sa ma saruti! As vrea sa uit, macar putin...sa se faca liniste si sa-mi curat steluta de frica...Mi as aduce aminte de buzele tale atunci cand am plans amandoi si ne tineam in brate...si ar fi bine.
...Si iar e linistea de dupa cearta...imi aud inima batand in priviri..nu o las sa iasa..imi las doar lacrimile sa curga din stea...si suntem obositi amandoi...dar ne impacam...poate ca suntem suflete pereche si nu vrem sa distrugem mitul..poate suntem doi ce nu stiu cum e sa vrei si altceva...Cum e?...Cred ca trebuie sa ti fie al naibii de teama...si n as rezista...
Diseara ies in oras...nu stiu unde o sa mi gasesc timpul aruncat pe banca sa stau si sa discut cu steaua si fusta mea scurta...Nu cred ca e timpul sa le schimb..Nu inca...si nici pe tine!
Doar ma intreb uneori cum e sa vrei si altceva..mai mult decat te vreau pe tine!

O voce

"Pentru ca esti departe…Si acolo departe ai nevoie de ceva care sa te faca sa apartii…Pentru ca ai obosit sa nu apartii nimanui…Si indiferent de luminile orasului sau farmecul masutelor aliniate in bataia vantului pe strazile nostalgiei imperiului..seara cand ajungi acasa ai nevoie de cuvinte…Si mai presus de toate pentru ca eu vreau sa ai nevoie de cuvintele mele…Pentru tine…"

...asa spunea Tudor...si am zambit, nu stiam ca vantul mi a eliberat gandul ce zace in mine de ceva vreme si am hotarat sa-ti spun...ca esti cumplit...ma doare capul, ma agit, imi distrug culoarea si inca sper ca puricele ala mic strange cu forta clipe sa devina furnica...Asta si vroiai nu?..sa fi furnica!

In lumea mea au loc numai uriasii sau furnicile care ma iubesc...trist pentru ca tu esti departe si arsura din cerul gurii e aproape vindecata...si tu nu esti! Cu cat ma gandesc mai mult cu atat sunt mai speriata, vad cum apusul imi ataca visul...si eu n am spus niciodata "s-a sfarsit!".

Iti amintesti cand m-ai dus la gara...si o voce ti-a spus sa ai grija de mine?

...o voce ma rupe acum te tine!

Din vis

Stii..tu esti genul de persoana care umple sufletul...esti uneori ireala cum stai si ma privesti goala de rau si-mi spui ca eu sunt tot ce-ti pasa, si ca in mine te ascunzi de frica timpului.

Stii..tu esti genul de fluture alb pierdut in aerul de dimineata..ti s-au umplut aripile de polen si roua in timp ce ma cautai in norul cazut la marginea drumului.

...cuvintele mele nu se agata intre ele cu panza din vise, sunt reale, sunt vii...sunt sentimente...

Stii nu te mint...in ochii mei chiar iti pot clati speranta...Pamantule e rotund, viata e transparenta, scara din fata ta pe care urci neincetat nu se va sfarsii..precum dragostea sau ceva mai mult...let me drive!

...Stii am fost departe, am calatorit mult si oriunde eram imi vroiam non-culoarea inapoi, sa stiu ca cineva imi simte lacrima slabiciunii cum se zbate, sa stiu cine te-a suparat si cine ti a sarutat ochii...si nu am fost eu!

...Ea e calma si linistita si-mi spune ca tot ce fac e bine sau lasa tacerea sa vorbeasca in locul ei...e liniste amara, e linistea unei greseli.

...Tu esti speciala, frumoasa..chiar frumosa cum toti ar spune, inteligenta, ai viziuni, sperante, toane...mancari preferate si nopti albe...ai pentru mine acest cult, obsesie, patima si pasiune ce ma face mic...

...Tu ma faci sa ma trezesc noaptea si sa te vreau, sa tranform fizicul in ceva al nostru, ma faci sa nu pot sa dorm, sa-mi reneg patul si somnul si sa te am.

...Tu ma faci sa stiu sa fiu eu si sa incep frazele cu puncte puncte..pt ca inca te simt.

Ai tacut..din scris?

Stii...eu nu te cunosc...doar te visez...doar te caut...sa-mi fi fluturul alb!

Sunt o fetita de 13 ani!

Azi scriu din nou…Am ajuns la concluzia ca sunt insuficienta…sunt insuficienta…de fapt mai rau, sunt ca un pahar plin cu lacrimi care sta pe o masa si nimeni nu-l bea…pentru ca tuturor le e frica de tristete…si de sarat!
Marea e sarata ..si toti o iubesc! Marea e suficienta si nici macar nu are loc intr un pahar!
Asa sunt eu ...precum lacrimile ce curg intr una si paharul e aproape plin si crezi ca o sa se topeasca de atata durere...dar ele se nasc mereu mereu noi si calde si sarate ..lacrimile mele umplu paharul care tace.Si pe masura ce fetita din mine plange pentru ca se simte singura si uitata paharul isi ispaseste pedeapsa..si cara greu in conturul sau lacrimile unui vis...Si toti ar crede ca e suficient....sa umpli un pahar cu lacrimi si apoi sa zambesti si sa cauti alt pahar! Dar paharul meu de fetita naiva nu se opreste aici...el vrea marea!
Si in continuare plang...si anii mei cei 13 sunt de partea mea..pentru ca nimic nu e mai sincer ca o fetita plangand!
Lacrimile ating marginea paharului si incep sa se prelinga in jos spre radacini...ca o fantana arteziana care nu vrea sa dispara..vrea sa se intoarca sa vada rasaritul. Niciodata nu vei putea spune ca ai suferit prea mult sau ca trupul tau poate sustine in suflet o anumita cantitate de lacrimi..caci adesea se intampla ca paharul in care ti curg amintirile sa te faca sa-l iubesti..ca si cand cea mai trista si perfecta poveste de iubire s-ar napusti asupra ta si tu, naiva de tine i-ai incredinta lacrimile...cel mai de pret lucru al unei fetite de 13 ani...si prin lacrimi visele tale.
Credeai ca in momentul in care paharul va fi plin visul se va realiza...in lumea ta imensa de dincolo de nori..cand simteai ca nu exista decat o singura persoana pe care sa nu o poti inchide intr-un sertar cu restul amintirilor tale...Si fetita vede NOI...dar privirea ei e colorata de lacrimi..nu vede clar ...e totul in ceata ...si paharul se umple ...chemand in sufletul lui tot ce naivitatea are mai bun de oferit...tot ce e mai scump si mai drag...tot visul ancorat in lacrimi de copil.
Si credeai ca poti fi suficienta..doar sa-i zambesti? Chiar credeai asta si ai lasat sa ti raneasca fetita..ai aruncat intr-un colt cei 13 ani in care lumea ta era cel mai puternic castel de nisip...si erai suficienta precum e marea pentru un pahar....lacrimile tale nu au contat caci sufletul e gol..si marea e prea sarata!
Astepti sa ti revii, tulburata ca dupa o furtuna de vara...si sa vezi nenorocitul ala de pahar gol si sa nu-ti doresti..nici macar sa nu te gandesti o secunda ca ai putea sa-l umplii la loc...cu lacrimile tale de fetita de 13 ani...Pentru ca ai putea din nou si din nou dar vezi tu...doar tu ai face asta!

..doar lacrimile tale curg!