Sa vorbim despre necunoscuti...sa le spunem fara ocolisuri si privindu-i fix in ochi ca sunt extraordinari, ca ne ajuta sa transformam linia asta dreapta si apatica din fata in ceva halucinant si proaspat, ca nu trebuie sa ne cunoasca trebuie doar sa ne doreasca...sa fie socati de noi, sa-si piarda increderea si orgoliul si timpul liber...sa asude noptile si sa consume mult vin rosu pentru a te saruta...in ameteala sa realizeze ca le-a rasarit iar soarele langa tine...
Sa nu incercam niciodata sa intelegem un necunoscut...doar sa-l vrem, sa nu ne dorim mai mult sau mai putin ci doar ce avem, sa vorbim putin si sa spunem tot...sa ne limitam la noi...sa-i innebunim....necunoscutii te pot salva...necunoscutii sunt acea doza de stare euforica pe care oricine ar trebui sa si-o permita...
Si cel mai important lucru e sa nu uitam niciodata ca oricand iti poti gasi necunoscuti, figuri vii si normale ce te caracterizeaza fara sa stie, ce te transforma fara sa realizeze...pana intr-o zi cand raman acolo...si nu vor sa plece, incep sa te cunoasca precum la inceput nu te cunosteau...incep sa fie acolo in libertatea ta, incep sa fie sinceri, si sa meraga pe strada tinandu te de mana...
Cine esti tu? Si de ce-mi faci asta? Cine a hotarat ca daca nu cunosti pe cineva, nu poti sa ai asteptari, cine a zis ca nu poti sa fi dezamagita de necunoscuti, cine a zis ca intr-un an ma cunosti si intr-o zi ma uiti....cine a distrus lumea necunoscutilor?
Strainul acela sunt eu, in fiecare amanunt al meu pe care mi l cunosc dar nu mi l recunosc, in fiecare purtare gresita, agatata de constiinta, in fiecare moment cand lumea asta devine mai mica.
Orice dezastru natural in universul macinat de straini e o infrangere personala...si poate ca la final si necunoscutii trebuie sa se cunoasca...
....sunt propriul necunoscut!