Caci asa cum a venit furtuna, asa a si trecut, lasand in urma ei prea multa liniste si cativa copaci dezbracati. Asemenea furtunii ce a trecut, sunt deciziile pe care trebuie sa le luam, sunt in noi, le simtim chiar si atunci cand avem impresia ca timpul sta in loc, ca ai putea sa stai langa el 10 ore si sa prelungesti tu viata florilor de tei. Cateva picaturi de ploaie de vara nu sperie pe nimeni, nici macar atunci cand sunt convinsa ca nu o decizie ma salveaza de mine, ea ma face sa cred in ce simt.
Dar mi-am dat seama de un lucru, nu luam cu adevarat decizii, nu pentru ca nu putem ci simplu pentru ca nu vrem. Am ajuns sa consideram ca este suficient, nu mai gasim loc plinului, nu mai credem ca un lucru nu se schimba in bine ci doar in rau, nu mai credem ca se merita sa alegi ce simti, chiar daca nu esti absolut convins ca o nu o sa gresesti. Nu mai credem ca cineva chiar ne vede...si cu toate astea avem fericire, ne uitam in gol, muscam din goliciunea cuiva pentru ca ajungem sa-l iubim. Cand s-a intamplat asta? Nu stiu, probabil cand s-au adunat norii si am stiut ca o sa vina o furtuna pe cinste, ce ma merita si ce o sa ma ude pana la piele.
Dar cand orasul e fierbinte ce rost are sa-ti mai ordonezi gandurile, ce rost are sa nu ti pierzi ceasul sau noptile pentru...dimineti. Dimineti cand totul trece si stii ca ai avut ceva, cand adormi numarand bataile inimii de langa tine sau cand visezi un sarut.
Sarutul de dimineata a avut gust de cafea amaruie, de multe ore nedormite si de fistic. Sarutul de dimineata e somnoros si confuz, isi neaga simtirile si uita ca afara, azi noapte a fost furtuna...sarutul de dimineata ne vrea goi ascultand aceeasi melodie la 2 casti.
Nu deciziile te salveaza, ci oamenii. Caci ei iti demonteaza toate convingeriile, ei te fac sa vezi cat de bine e sa fii alb cu negru intr-o lume plina de culori. Pentru ei renunti la decizii si inveti sa ocolesti...obstacolele! Oamenii care se dezbraca si se murdaresc cu tine, oamenii care te iubesc si care te plimba prin furtuna...poate pentru ei merita sa renunti la orice decizie si doar sa stii!
Dar mi-am dat seama de un lucru, nu luam cu adevarat decizii, nu pentru ca nu putem ci simplu pentru ca nu vrem. Am ajuns sa consideram ca este suficient, nu mai gasim loc plinului, nu mai credem ca un lucru nu se schimba in bine ci doar in rau, nu mai credem ca se merita sa alegi ce simti, chiar daca nu esti absolut convins ca o nu o sa gresesti. Nu mai credem ca cineva chiar ne vede...si cu toate astea avem fericire, ne uitam in gol, muscam din goliciunea cuiva pentru ca ajungem sa-l iubim. Cand s-a intamplat asta? Nu stiu, probabil cand s-au adunat norii si am stiut ca o sa vina o furtuna pe cinste, ce ma merita si ce o sa ma ude pana la piele.
Dar cand orasul e fierbinte ce rost are sa-ti mai ordonezi gandurile, ce rost are sa nu ti pierzi ceasul sau noptile pentru...dimineti. Dimineti cand totul trece si stii ca ai avut ceva, cand adormi numarand bataile inimii de langa tine sau cand visezi un sarut.
Sarutul de dimineata a avut gust de cafea amaruie, de multe ore nedormite si de fistic. Sarutul de dimineata e somnoros si confuz, isi neaga simtirile si uita ca afara, azi noapte a fost furtuna...sarutul de dimineata ne vrea goi ascultand aceeasi melodie la 2 casti.
Nu deciziile te salveaza, ci oamenii. Caci ei iti demonteaza toate convingeriile, ei te fac sa vezi cat de bine e sa fii alb cu negru intr-o lume plina de culori. Pentru ei renunti la decizii si inveti sa ocolesti...obstacolele! Oamenii care se dezbraca si se murdaresc cu tine, oamenii care te iubesc si care te plimba prin furtuna...poate pentru ei merita sa renunti la orice decizie si doar sa stii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu